Nu mi-am imaginat niciodată cum ar fi viaţa mea fără de persoanele dragi care mă fac să zâmbesc în fiecare zi. Aceste fiinţe dragi sunt membrii familiei mele, mare şi unită, liniştită şi gălăgioasă, caldă ţi primitoare. Cum însă ar putea fi altfel dacă tatăl meu este un titan de energie, care ne inspiră bunătate, curaj şi simpla motivaţie de a fi oameni în viaţă.Nu cred că mai există calităţi părinteşti pe care tatăl meu nu le-ar însuma. Ca el aş vrea să fie bărbatul visurilor mele, ca el aş vrea să ajungă-n viaţă fratele meu, ca el aş dori să treacă toţi oamenii peste încercările vieţii.

  Pe tatăl meu îl cunoaşte aproape toată lumea, în primul rând toţi profesorii şi elevii de la gimnaziul din sat, fiindcă a muncit şi s-a dăruit cu suflet mai bine de 20 de ani, activând în calitate de profesor şi director al gimnaziului, ba mai mult, acum cu siguranţă îl cunoaşte tot satul, de la mic la mare, deoarece tot ei l-au ales pe tatăl meu să fie primarul satului deja de şase ani, cel care să-i ajute, să le dea speranţă în ziua de mâine şi să le rezolve problemele cotidiene.

 Este un obicei pe la sate, că se adună pe-nserate gospodinele pe la poarta unei vecine şi-şi mai deschid sufletele, fireşte subiectul fiind „ bărbatul meu”. Toate se plâng de fiecare viciu pe care-l posedă jumătatea lor, în timp ce mama mea, cea mai mândră dintre toate se laudă  „Eu cu Nicolae al meu aş merge şi la capătul pământului”…

            Să nu credeţi chiar că tatăl meu e idealul întruchipat. Pur şi simplu are un fler de a trece peste tot cu umor. Emană în jur doar voie bună, el este în centrul atenţiei oriunde ar fi, deşi nouă dese ori ne spune să fim retraşi şi la locul nostru.

            Nu prea ne laudă în prezenţa noastră, în schimb alţii ne spun cât de fericit e atunci când vorbeşte despre copiii săi. Păi cum am putea fi altfel, dacă întotdeauna am avut alături de noi un părinte drag, un învăţător şi un luptător, iar dacă am fi pe timpurile lui Ştefan cel Mare i-aş spune un „ conducător de oşti ”.