Ce reuşeşti să citeşti într-o zi? Bineînţeles dacă eşti un iubitor de carte, de literatură artistică, de tot ce-i frumos, într-un cuvânt dacă-l iubeşti pe marele scriitor Ion Druţă, atunci o singură zi nu-ţi ajunge nici să numeri toate capodoperele sale. Deaceea, pentru un eveniment de amploare, precum e azi când marelui scriitor i se împlinesc 80 de ani de la naştere, Salon Internaţional de carte durează tocmai 5 zile, ca să poţi tu cititorule să ţii în mână cărţi de valoare, pline de înţelepciune şi har.Chiar din prima zi a Salonului Internaţional de carte, care azi a ajuns la o vârstă frumoasă, ediţia a XVII-a, organizatorii au dat start expoziţiilor de cărţi, începând cu expoziţia – eveniment „Povara bunătăţii noastre”, către cei 80 de ani de la naşterea scriitorului academician Ion Druţă. 

La marele eveniment marele eveniment a asistat însuşi maestrul Ion Druţă, urmat de ministrul culturii şi alte feţe luminate din cultura ţărişoarei noastre.

Ce înseamnă un salon de carte? Cu atât mai mult unul consacrat împlinirii unei vârste impunătoare a unui personaj arhicunoscut în rândurile înflăcăraţilor şi iubitorilor de carte?

Un salon de carte dedicat unui eveniment anume, înseamnă în primul rând multe lansări de carte (a căror autori sunt prezenţi), conferinţe cu personalităţi vizate în domeniu, colocvii, cooperări între bibliotecile din ţară cu cele din străinătate, expoziţii, mese rotunde, ateneuri, cenacluri şi multe alte activităţi care vin în ajutorul dezmorţirii a ceea ce avem mai scump, cartea…

Tot ce am enumerat mai sus au fost activităţi acre au ţinut morţiş să se desfăşoare sub vegherea şi migala celor de la Biblioteca Naţională, în frunte cu toţi ceilalţi organizatori: Ministerul Culturii şi Turismului RM, Ministerul Educaţiei şi Tineretului RM, Primăria municipiului Chişinău, Direcţia Cultură, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiştilor Plastici şi încă a moltor oameni care au avut grijă ca totul să fie la nivelul aşteptărilor celor mai curioşi vizitatori, de la mic la mare.

Directorul Bibliotecii Naţionale, D-nul Alexe Rău, ne-a mărturisit: „Dacă intri doar pentru 5 minute în incinta bibliotecii, în perioada 31 august – 4 septembrie, poţi auzi un roi de albine pus pe treabă, care sunt nimeni alţii decât copii adunaţi din toate colţurile Moldovei, veniţi aici cu profesoarele lor, părinţii sau bunicii, ca să-şi achiziţioneze cărţi din cele mai alese, la preţuri avantajoase, pe unde mai pui că merg acasă şi cu multe informaţii, schimb de opinii, prieteni noi, în timp ce au asista la o lansare de carte, o expoziţie sau pur şi simplu au discutat cu marele Ion Druţă sau Iulian Filip”.

Alina Paierele este în clasa a III-a la gimnaziul din Gordineşti (Rezina), ne spune micuţa entuziasmată, ţinând în mână 4 cărţi cu poveşti şi enciclopedii „este foarte bine şi cald aici, sunt multe cărţi şi mi-aş dori ca să le am pe toate la mine acasă ”

Toţi cei prezenţi la acest salon de carte au avut în faţă, expuse la vedere cărţi din străinătate cum ar fi edituri din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Turcia, Albania, Ucraina şi chiar Japonia.

Ziua de 17 noiembrie a devenit o sărbătoare pentru toţi studenţii din întreaga lume. De asemenea şi la Chişinău în fiecare an se organizează ample manifestări cu această ocazie.

 Cea mai parte în organizarea Zilei Internaţionale a Studenţilor i-a revenit Uniunii Naţionale a Studenţilor şi Tineretului din Republica Moldova, în frunte cu Gabriel Stati (preşedinte UNSTM).

 În seara de 17 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a dat start înmânării premiilor cu titlul de „Student al anului”, „Cele mai mari reuşite la studii” etc. La care a fost prezent primarul capitalei Dorin Chirtoacă şi cei de la Ministerul Învăţământului.

 Accentul a fost pus însă pe fastuosul concert care a motivat studenţii şi le-a oferit în plus o ocazie de a se bucura din plin de sărbătoarea lor.

 În concert au răsunat piesele vestitelor formaţii şi interpreţi de la noi din ţară, dar şi din România, cum ar fi Cătălin Josan şi băieţii de la „Morandi” .

Surpriza serii însă avea să fie puţin mai târziu, deoarece pentru prima dată la Chişinău, UNSTM a oferit prilejul pentru cel mai norocos student care să plece acasă cu un superb automobil -  Mazda 6. Numele norocosului student nu s-a făcut public din motive speciale. În cadrul acestui concurs au putut participa toţi studenţii care au avut bilet de participare în cadrul tuturor acţiunilor organizate de UNSTM.

Prezent şi el pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale, Gabriel Stati a venit cu un mesaj de felicitare pentru toţi studenţii din Republica Moldova: „ Sunt fericit să mă aflu în acest moment în faţa D- voastră. Sunt mândru că avem în ţară asemenea studenţi creativi, curajoşi, cu un spirit patriotic bine definit, solidari şi promotori. Cu astfel de studenţi, ţara la sigur are un viitor”.

 Ziua de 17 noiembrie pentru majoritatea studenţilor se asociază cu cheful şi voia bună. Prezentă la concertul organizat în exclusivitate pentru studenţi, Rodica Luca, studentă anul III USM ne-a mărturisit: „ Sunt deja studentă ultimul an. Primii ani nu am ştiut să profit de această zi. De aceea anul acesta am organizat în aşa fel încât peste ani de zile să avem ce ne aminti. Ce poate fi mai plăcut decât să petreci în compania colegilor de grupă, noi care avem aceleaşi scopuri, interese şi ani petrecuţi împreună”…

 17 noiembrie a fost declarată, oficial, Ziua Internaţională a Studenţilor în anul 1941, de către Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a evenimentelor desfăşurate la Praga. Atunci 9 studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimişi în lagăre de concentrare. Din cauza presiunilor exercitate de mişcările naziste, un numeros grup de studenţi au protestat în faţa Universităţii din Praga, după ce pe data de 11 noiembrie 1941 Jan Opletal – un student al Universităţii de medicină a fost omorât în timpul unei demonstraţii anti – naziste.                                              

Femeile în zilele noastre sunt adevărate suverane. Şi ca acestea să fie mereu frumoase, bărbaţii trebuie să le ridice la rang de regină, ca ele să se simtă în casă cele mai răsfăţate persoane. Ziua femeii nu e doar de 8 martie, aşa cum cred bărbaţii, că este o zi dedicată în exclusivitate sexului feminin şi cu asta scapă uşor, ziua femeii, fie ea mamă sau nu, trebuie sărbătorită în fiecare zi. Ar fi bine ca florile şi cadourile care sunt tipic feminine să fie la mare căutare prin magazine, astfel femeile vor deveni mai frumoase pe zi ce trece. Mă refer aici nu doar la frumuseţea exterioară a femeii, ci la frumuseţea sufletească care este indispensabilă acestei vieţi.

Psihologul Centrului de consultaţie psihologică Neo – Vitta, Tatiana Baciu a menţionat că o femeie care doreşte să devină şi mai frumoasă trebuie în primul rând să ştie a îmbina armonios cele trei elemente caracteristice femeilor: sensibilitatea, cochetăria şi fineţea.

Este o vorbă care spune că în spatele fiecărui bărbat care a reuşit în carieră, se află o femeie frumoasă şi puternică. Pentru aceasta, bărbaţii în fiecare zi trebuie să le dovedească femeilor cât de mult le preţuiesc, cât de mult apreciază ei toate eforturile pe care femeile le depun în fiecare zi pentru a menţine armonia căminului familial.

Dacă ar fi să explic în câteva cuvinte ce ar trebui neapărat pentru frumuseţea feminină, acestea ar fi „o floare, un zâmbet şi puţină culoare” care sunt suficiente pentru cotidian.

Plus la toate acestea, femeia va fi şi mai frumoasă dacă iubeşte şi este iubită. Aşadar , bărbaţilor le vine cel mai important rol în procesul frumuseţii feminine.

-          Dragi bărbaţi, zâmbiţi femeii de lângă D-voastră, dăruiţi-i o floare şi cu siguranţă culoarea va fi dată de primăvara sufletească care renaşte din iubire.

Nu pot încheia fără a aminti de Mihail Kogâlniceanu care spunea „Femeia iubită este întotdeauna frumoasă”.

Nu mi-am imaginat niciodată cum ar fi viaţa mea fără de persoanele dragi care mă fac să zâmbesc în fiecare zi. Aceste fiinţe dragi sunt membrii familiei mele, mare şi unită, liniştită şi gălăgioasă, caldă ţi primitoare. Cum însă ar putea fi altfel dacă tatăl meu este un titan de energie, care ne inspiră bunătate, curaj şi simpla motivaţie de a fi oameni în viaţă.Nu cred că mai există calităţi părinteşti pe care tatăl meu nu le-ar însuma. Ca el aş vrea să fie bărbatul visurilor mele, ca el aş vrea să ajungă-n viaţă fratele meu, ca el aş dori să treacă toţi oamenii peste încercările vieţii.

  Pe tatăl meu îl cunoaşte aproape toată lumea, în primul rând toţi profesorii şi elevii de la gimnaziul din sat, fiindcă a muncit şi s-a dăruit cu suflet mai bine de 20 de ani, activând în calitate de profesor şi director al gimnaziului, ba mai mult, acum cu siguranţă îl cunoaşte tot satul, de la mic la mare, deoarece tot ei l-au ales pe tatăl meu să fie primarul satului deja de şase ani, cel care să-i ajute, să le dea speranţă în ziua de mâine şi să le rezolve problemele cotidiene.

 Este un obicei pe la sate, că se adună pe-nserate gospodinele pe la poarta unei vecine şi-şi mai deschid sufletele, fireşte subiectul fiind „ bărbatul meu”. Toate se plâng de fiecare viciu pe care-l posedă jumătatea lor, în timp ce mama mea, cea mai mândră dintre toate se laudă  „Eu cu Nicolae al meu aş merge şi la capătul pământului”…

            Să nu credeţi chiar că tatăl meu e idealul întruchipat. Pur şi simplu are un fler de a trece peste tot cu umor. Emană în jur doar voie bună, el este în centrul atenţiei oriunde ar fi, deşi nouă dese ori ne spune să fim retraşi şi la locul nostru.

            Nu prea ne laudă în prezenţa noastră, în schimb alţii ne spun cât de fericit e atunci când vorbeşte despre copiii săi. Păi cum am putea fi altfel, dacă întotdeauna am avut alături de noi un părinte drag, un învăţător şi un luptător, iar dacă am fi pe timpurile lui Ştefan cel Mare i-aş spune un „ conducător de oşti ”.

Pe când împărţea Dumnezeu pământ seminţiilor, cel mai târziu au venit moldovenii. Mă rog, până au coborât oile din munţi, până şi-au mai pus la cale câteva treburi, au ajuns şi ei la Dumnezeu, numai că ultimii, când deja chiar şi cele mai nerodnice petece de pământ au fost împărţite.

-      Şi eu ce să fac cu voi, măi moldovenilor? Îi întreabă Domnul dojenitor şi cu blândeţe.

Aceştia, cu căciulile din lână ţigaie, mototolite de vânt şi ploi, strângeau din umeri ca şi cum ar fi fost conştienţi că decizia de ultimă instanţă nu i-ar afecta în niciun fel, numai pământ să fie.

-          Bine, măi ţăranilor, o să vă dau un colţ din Raiul meu, cu toată frumuseţea şi splendoarea sa, numai că vă pun o singură condiţie: să aveţi grijă de el ca de ochii din cap, să-l păstraţi intact până la sfârşitul zilelor, să vă înmulţiţi pentru a vă continua neamul în veci şi ori de câte ori veţi fi solicitaţi undeva să nu întârziaţi niciodată, le zise Dumnezeu în final, accentuând ultimele fraze cu-n zâmbet care pecetlui pentru totdeauna soarta chinuită a moldoveanului.

Pământ rodnic jinduit pe vremuri de toate popoarele cotropitoare din jur, femei frumoase şi fertile, râvnite azi nu numai de moldoveni, ci şi de mai toate naţiile de pe bătrânul continent, şi-n final urâtul obicei de a nu veni la timp stabilise verdictul acestui neam horopsit nesăţios de muncă şi oboseală.

  Mesajul transmis prin cele relatate nu ţine nici de cum de urâtul obicei al moldovenilor, sau de frumoasele lor neveste, ci de acel colţ de rai „furat” cu mila Domnului din Grădina Paradisului, în care această naţiune să trăiască şi să se înmulţească, având dragoste şi frică de Cel de Sus.

Există pe acest colţ de rai uitat de lume un alt colţ de rai şi mai uitat de lume. Aici se pare că timpul s-a oprit în loc, având teamă să meargă mai departe. Cătunul Odaia din comuna Alcedar (regiunea Şoldăneştiului) cu câteva case şi o fântână stă ascunsă între păduri şi crânguri, unde doar iazul din hotarul satului face cel mai mare „zgomot”, întrecându-se parcă cu trilurile privighetorilor din bătrâna pădure ce le este vecină. Drumul care străbate „localitatea” şerpuieşte într-o direcţie necunoscută, ca şi cum ar avea intenţia de a te seduce şi de a te purta undeva prin inima pădurii. Casele stau dosite printre copaci de parcă s-ar ascunde de ceva sau de cineva, intimidându-se de îndrăzneala ochiului călător, cu ferestre mici şi dojenitoare din care se întrezăresc doi ochi negri ca tăciunele şi un zâmbet larg ce descoperă un şirag de dinţi albi, uniform aşezaţi, ai unui copil cu faţa arsă de soare şi extrem de complexat la văzul trecătorilor. Pe chipul lui puteai să citeşti un imens semn de întrebare, de parcă nu s-ar fi aşteptat la o vizită atât de inopinantă. În ograda primei case o nevastă trebăluia într-o şură mică din care ieşea lent un şirag de fum alb, care răspândea arome de salcâm uscat, combinat cu-n miros ademenitor de mâncare, al cărei conţinut nici până astăzi nu s-a mai aflat.

  În faţa porţii, o fetiţă de vreo cinci anişori se juca nestingherită în praful din drum, fără nici o hăinuţă pe ea, murdară din cap până-n picioare, nici nu observa că se apropie cineva de ea, însă de cum zări trecătorii, o zbughi în ogradă la maică-sa. Femeia se uita nedumerită la călători, fără să înţeleagă ce se întâmplă. Indignată totuşi de prezenţa „oaspeţilor”, le răspunse la buneţe pe un ton ce te făcea să înţelegi că nu este dispusă să converseze cu dânşii. În ochii ei se vedea o stânjeneală firească.

Curtea altui gospodar era pustie, probabil stăpânul lipsea de acasă, sau dormea dus în cerdacul crăpat din faţa casei. N câine slab lătra răguşit dintr-un culcuş de vechituri, fără să îndrăznească să-l părăsească…

Uitată de lume, Odaia, ascunsă şi părăsită de timp, se comasează perfect cu frumuseţile naturii. Fără curent electric, fără telefon, precum şi fără căi de comunicare acest loc pitoresc creează impresia unui moment de regăsire şi refugiu unde grijile umane rămân în umbră, iar feericul sentiment de împlinire spirituală îţi completează subconştientul răvăşit de rutina cotidiană a modului d viaţă contemporan.

  Aflându-te în mijlocul civilizaţiei, dotată cu cele mai performante celulare şi laptop-uri, alintaţi de lumina curentului electric şi leneviţi de uşurinţa uzului de gaz, nici nu ne dăm seama că undeva, cineva trăieşte în perfectă armonie cu natura, savurând din interminabilile ei servicii. Cine aici poate reflecta cel mai bine ideea redată de Sadoveanu în mitul cu împărţirea pământului, dacă nu anume aceşti oameni cu suflet curat, dintr-un loc ferit de invidia umană, permanenta ascendenţă a valorilor pecuniare precum şi de mult râvnita tendinţă de afirmare a propriei „personalităţi”.

În perioada 13-15 noiembrie, la Chişinău s-a desfăşurat ediţia a II-a a Festivalului- Concurs de Folclor „Tradiţii şi Obiceiuri de nuntă”, organizatoarea acestui minunat concurs este D- na Maria Iliuţ, maestru în artă. La acest festival au participat formaţii folclorice de tineret de la instituţiile de învăţământ preuniversitar şi superior din republică.

Tinerii au evoluat în incinta casei de cultură a USM de pe strada Tighina 2, după care a doua zi (pe 14 noiembrie) a avut loc o fastuoasă Gală a Laureaţilor, un concert de zile mari, unde arta şi cultura au fost la ele acasă.

Concertul de Gală a avut loc la Palatul de Cultură a Feroviarilor, în recital au răsunat piese de Nicolae Gribincea şi Maria Iliuţ. Această idee extraordinar de inspirată a încolţit şi a prins rădăcină în sânul Facultăţii de Arte Frumoase, din iniţiativa Mariei Iliuţ, conducătoarea artistică şi însufleţitoarea temerară a Ansamblului Etno- Folcloric „Crenguţă de iederă” şi din partea decanului Facultăţii de Arte Frumoase, Valentin Tomuleţ, profesor universitar. Dânsul a menţionat că : „ organizarea unei astfel de sărbători care  leagă într-o singură cunună cele mai frumoase şi reprezentative tradiţii şi obiceiuri, ce ţin de nunţile moldovenilor este de mult timp aşteptată la noi în ţară, şi iată că încetul cu încetul prinde rădăcini ” .

A fost un spectacol de zile mari. Pentru aceasta juriul a fost destul de exigent şi le-a mulţumit din suflet participanţilor acestui concurs. Juriul i-a nominalizat pe şase laureaţi ai Festivalului, astfel pe primele locuri clasându-se artiştii de la „ Crenguţa de iederă” USM şi cei de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Desfăşurarea şi buna organizare a acestei sărbători naţionale se datorează efortului şi susţinerii morale din partea Consiliului Rectorilor din Moldova.

Despre meritele şi activitatea arhitectului Alexei Şciusev se poate scrie la nesfârşit. Mai cu seamă şi despre familia acestuia , în frunte cu tatăl său care l-a marcat într-un mod deosebit pe tânărul Alexei.

Azi Chişinăul nu-şi aminteşte de Alexei Şciusev doar mergând pe strada cu acelaşi nume, în memoria marelui arhitect, pentru toţi doritorii de a afla mai multe despre acesta, a fost inaugurată casa muzeu „Alexei Şciusev”.

 Casa memorială „A.V. Şciusev” e un monument istoric inclus în patrimoniul republicii (decizia a fost primită în 1968). Este situată în partea istorică a centrului Chişinăului, în acel raion al construcţiilor regulate, ce se executau conform planului urbanistic din 1834.

Alexei Şciusev a fost un arhitect, istoric, teoretician al artei de origine rusă. Este membru al Academiei de Arte a Imperiului Rus, ulterior al Academiei de Ştiinţe U.R.S.S. Printre lucrările sale se numără: Edificiul Institutului de Mecanică din Moscova, Mausoleul lui Lenin, Teatrul de Operă şi Balet din Taşkent, artera principală a oraşului Kiev – bulevardul Kreşceatik, Observatorul Astronomic Pulkovo, Biserica S.F Treime din Cuhureştii de Sud  (Judeţul Soroca). Tot dânsul este autorul proiectului Gării Kazani din Moscova, a proiectat case de locuit, iconostase, a făcut picturi murale în biserici. La Chişinău a proiectat mai multe case, şi-a vegheat reconstruirea oraşului distrus de cel de al II- lea război mondial.

Din spusele ghidului casei – muzeu, D-na Ludmila Năstase  aflăm că: ”Casa părintească a Şciusevilor e principalul şi unicul exponat veridic, casă unde  Alexei Şciusev şi-a petrecut cele mai fericite momente ale vieţii sale. Aici şi-a format caracterul, conceptul de viaţă, aici s-au cimentat relaţiile sale dintre părinţi, soră şi fraţi. El a locuit în această casă până în anul 1889, când au decedat părinţii, următorii 2 ani împreună cu fratele mai mic Pavel a mers în casa rudelor sale Baskevici.

În 1946 în legătură cu sosirea academicianului Şciusev la Chişinău, numit diriguitor în problemele de reconstrucţie a capitalei Moldovei, la rugămintea acestuia, guvernul aprobă o decizie de a crea în casa părintească a Şciusevilor un muzeu de arhitectură în subordonarea Direcţiei de Arhitectură a Consiliului de Miniştri a republicii.”

Inaugurarea Muzeului a avut loc la 18 septembrie 1947. Atunci a şi primit muzeul ca dar de la arhitect numeroase exponate, care constituie şi în prezent nucleul muzeului memorial.

În anul 1946 academicianul Şciusev a vizitat casa părintească, bucurându-se din suflet, că n-a suferit de pe urma războiului.

Unica schimbare în urma restabilirii a fost salonul memorial a familiei, unde în baza amintirilor despre casă şi familie, lăsate de fratele său mai mic Pavel Şciusev, a fost reprodusă în baza materialului tipologic (mobilierul, vesela şi alt material etnografic) atmosfera în care a trăit familia Şciusev, în acest fel , autorii noii expoziţii au vrut să accentuieze încă o dată, că pentru Alexei Şciusev casa părintească a fost nu numai o sferă de vieţuire, dar şi o sferă de formare a personalităţii lui ca om şi arhitect, bazele căruia au fost puse în această familie cultă şi inteligentă.

Toamna e anotimpul care succedă verii, cuprinzînd intervalul de timp dintre echinocţiul de toamnă (23 septembrie)şi solstiţiul de iarnă (22 decembrie)şi în care zilele se micşorează, copacii încep să-şi scuture frunzele, temperature este moderată şi precipitaţiile sunt în cantităţi mai mari.

Aşa sunt toamnele obişnuite, sau mai bine zis acestea sunt caracteristicile toamnei. Însă cum o fi toamna într-o capitală în care activităţile culturale şi distractive se ţin lanţ?…

Anume toamna la Chişinău se dau start celor mai de anvengură evenimente cum ar fi Hramul oraşului, spectacolele cu premiere la teatre, concerte de zile mari a interpreţilor din ţară şi de peste hotare, concursuri Naţionale şi Internaţionale cum ar fi   “Două inimi gemene” în memoria interpreţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici , “Steaua Chişinăului”, lansări de album, seri de creaţie ş. a. m. d.

O tradiţie a devenit şi concertul “Potcoava de aur” organizat de Radio Noroc, la care interpreţii consacraţi au primit câte un premiu special “Potcoava de aur”.

 După mai multe încercări pentru prima dată la Chişinău s-a organizat Festivalul “Şlagărele anului 2008”, organizatoarele proiectului fiind interpretele de muzică uşoară Aura şi Inessa Stratulat. Se poate spune că acest concert va devein şi el o tradiţie, deoarece a avut un început promiţător.

Tot în lista evenimentelor de amploare se încadrează şi Festivalul “Tradiţii şi Obiceiuri de nuntă” organizat de maestrul în artă, interpreta de muzică uşoară Maria Iliuţ.

Cât despre nunţile Moldovei, acestea au devenit un fenomen. Despre ce toamnă în Chişinău se poate vorbi  fără a menţiona despre acest eveniment important şi unic în viaţa tinerilor. La  monumentul lui Ştefan cel Mare în zilele de odihnă poţi admira zeci de cupluri fericite, care dau Chişinăului o nuanţă veselă, specific toamnelor.

   Toamna interpreţii devin cei mai solicitaţi, deoarece anume la Chişinău oamenii se-ntrec  cel mai tare în arta nunţilor, cumetriilor, botezurilor şi alte sărbători, căci aşa e omul toamna când strange roada, e mulţumit de tot ce a agonosit în hambare şi mai  găseşte timp pentru chef şi voie bună.

Maria Vieru lucrătoare la Casele Palatului Naţional ne spune că déjà pentru dânsa nu mai este de mirare când şi la cele mai scumpe concerte “stocurile” cu bilete sunt epuizate, oamenii găsesc întotdeauna bani pentru a merge să-l vadă pe cel mai iubit căntăreţ sau dansator, oricât n-ar costa biletul.

Sergiu Colţa, lociutor al oraşului Chişinău ne spune: “Sunt prea multe evenimente de cum începe toamna, însă toamna ne trebuie cei mai mulţi bani pentru copiii care merg la studii, deaceea chiar dacă dorinţele sunt mari şi aş merge cu plăcere spre exemplu la concertul lui “Fuego” sau umoristul Alexandru Arşinel, noi nu ne permitem cu un salariu de profesor, nu avem de unde, deaceea doar îmi fac inimă rea când mă uit la aceste panouri”…

Aşa sunt toamnele în Chişinău, unde mulţimile de griji şi nevoi stau pe un cântar cu mulţimile de concerte, nunţi şi festivaluri.

Mai în glumă mai în serios toamna rămâne a fi un bun prilej de desfătare şi încântare, dar şi un “of”  din adâncul inimii…

În perioada 20-26 octombrie curent s-au organizat ample manifestări culturale ale Rusiei în R. Moldova. Inaugurarea Zilelor Culturii Ruse a avut loc luni 20 octombrie  în cadrul unui concert festiv.

Cu acest prilej Orchestra  Naţională Academică N. Osipov  precum şi renumiţi artişti din Rusia au susţinut la Chişinău concerte de anvengură pentru publicul larg.

     De asemenea pe parcursul săptămânii au fost rulate în cinematografele din Chişinău filme artistice ruseşti de lung metraj, turnate în perioada 2004-2007 şi multe alte expoziţii de fotografii şi de artă aplicativă.

    Prezent la ceremonia de inaugurare, Artur Cozma ministru al Culturii şi Turismului din R. Moldova a menţionat că în ultimii ani relaţiile culturale moldo-ruse s-au activizat. În acest context Cozma a subliniat ecoul pe care l-a avut Zilele Culturii Moldovei în Rusia din septembrie anul trecut, datorită cărora după o pauză de 5 ani , au fost reluate anul acesta Zilele Culturii Rusiei în Moldova.

     Evenimentul a fost organizat de Agenţia de Impresariat  „Moldart-Production” şi de Agenţia Federală pentru Cultura şi Cinematografia din Federaţia Rusa.

 Ineditul îşi face apariţia şi în R. Moldova. Zilnic între orele 12-18 în centrul capitalei îl poţi vedea pe cetăţeanul din Bolivia, sau ”amazonul” ,aşa cum l-au poreclit mulţimea , cântând muzică tradiţională indiană, totodată promovând şi alte  culturi din India.
   Milho, numele adevărat al indianului, şi-a lansat până în prezent 9 CD-uri, cel mai prost fiind vândute cele cu muzică Latino-americană. Acesta este însoţit de impresarul său Evgheni Bogdanovici, cunoscător de limbă rusă, care-l ajută la vânzarea CD-urilor.

Aceşti doi solişti la-nceputul apariţiei lor în Chişinău s-au confruntat cu mai multe obstacole din cauza poliţiei, după care au primit autorizaţie din partea primăriei.

   Publicul este încântat de evoluţia lui Milho, dovadă sunt sutele de spectatori care admiră muzica indiană şi stau în rând pentru a reuşi să cumpere CD-urile cu o sută lei bucata. 

  Ineditul îşi face apariţia şi în R. Moldova. Zilnic între orele 12-18 în centrul capitalei îl poţi vedea pe cetăţeanul din Bolivia, sau ”amazonul” ,aşa cum l-au poreclit mulţimea , cântând muzică tradiţională indiană, totodată promovând şi alte  culturi din India.
 Milho, numele adevărat al indianului, şi-a lansat până în prezent 9 CD-uri, cel mai prost fiind vândute cele cu muzică Latino-americană. Acesta este însoţit de impresarul său Evgheni Bogdanovici, cunoscător de limbă rusă, care-l ajută la vânzarea CD-urilor.

Aceşti doi solişti la-nceputul apariţiei lor în Chişinău s-au confruntat cu mai multe obstacole din cauza poliţiei, după care au primit autorizaţie din partea primăriei.

   Publicul este încântat de evoluţia lui Milho, dovadă sunt sutele de spectatori care admiră muzica indiană şi stau în rând pentru a reuşi să cumpere CD-urile cu o sută lei bucata.